Îl mai ții minte pe Elton? VIDEO Fază DE GENIU în ultima etapă.** A preluat mingea și nu a mai lăsat-o să cadă până n-a obținut penalty! Cum a ținut „picurele” până în careu:

Îl mai ții minte pe Elton? VIDEO Fază DE GENIU în ultima etapă.** A preluat mingea și nu a mai lăsat-o să cadă până n-a obținut penalty! Cum a ținut
  • Publicat:
  • Actualizat:

A ajuns la Steaua în 2007 și a fost primit cu entuziasm de fanii echipei din Ghencea, în ciuda  faptului că era criticat de mulți specialiști pentru fizicul său.

Deși are doar 1.62 m, Elton a impresionat prin tehnicitatea sa, însă nu a rezistat în fotbalul românesc prea mult. În vara lui 2007 a plecat la Al Nassr, iar acum joacă tot în Arabia Saudită, la Al Fateh, unde este extrem de apreciat de șeici.

În acest sezon are deja 5 goluri înscrie și mai multe pase decisive, iar echipa sa e pe primul loc în clasament. Elton a făcut show și în ultimul meci jucat în campionat (Al Fateh – Hajer 3-0), când a înscris primul gol al echipei sale, dintr-un penalty obținut tot de el, la capătul unei faze geniale. Elton a preluat superb o pasă lungă și a ținut mingea în aer până când a intrat în careu și a fost doborât de un adversar.

VEZI MAI JOS REZUMATUL PARTIDEI AL FATEH – HAJER 3-0

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×